Divina comedie. Fără Dante

Brazilia are o apărare foarte puternică la acest mondial. E și greu să alegi titularii. Scolari a preferat să`l lase pe bancă pe Dante la debut, dar tot a ieșit comedie la Brazilia – Croația.

Fundașii gazdelor s-au încurcat repede, așa ca în urma autogolului lui Marcelo, meciul arăta cum puțini se așteptau. Brazilia juca plăcut, dar se chinuia sa câștige. Știm, chiar și tiki-taka s`a devenit falimentară în ultimii doi ani de Champions League prin reprezentantele sale, Barcelona și, mai nou, Bayern.

în apărarea Braziliei a mai sărit însă cineva. Așa cum se întâmplă în multe povești, și aseară la Brazilia – Croația la un moment dat s`a întâmplat ceva. Tehnologia modernă din arbitraj pare să împiedice erorile de această natură, dar pe teren a fost și un roboțel japonez care a reușit sa știrbească din frumusețea inceputului de mondial. Parcă mai speriat decât Scolari insusi, arbitrul a inventat, printre altele, un penalty cu care Brazilia a ieșit din impas.

Nu de asta consider Brazilia principala favorită la titlu, însă, cu siguranță și de asta! Probabil că Neymar și ceilalți băieți o scoteau până la urmă la capăt. Poate că în urmatoarele meciuri nici nu va mai fi nevoie de vreun ajutor extern, mașinăria va merge, dar, la fel ca într`un taxi, pornirea e cea care costă mult.

E plictisitor să te plângi iar de puerilitatea cu care FIFA îi umflă pe arbitrii care n`au ce căuta la un mondial. Cele două continente care au câștigat toate titlurile mondiale de până acum, Europa și America de Sud, au mai puțin de jumătate din totalul arbitrilor delegați să împartă dreptatea la acest turneu final.

Iar la meciul de deschidere, balanța n`a fost dreaptă; a fost oblică, grație japonezului care a permis anumite toleranțe brazilienilor, dar s`a dovedit intolerant cu croații in situații echivalente.

Fotbalistic, Brazilia a finalizat elegant startul mondialului, primind Oscar-ul pentru cel mai bun personaj principal, dar va fi greu de uitat implicarea arbitrului care și`a dorit parcă prea mult premiul pentru efecte speciale și rămâne bănuit si ca un actor cu un rol secundar într`un scenariu dezagreabil.

 

2 gânduri despre „Divina comedie. Fără Dante

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s