Vai de Capello lui!

Îmbrăcat într`un fel care amintea de un clovn la meciul cu Algeria, Capello a jucat rolul de mare păcălici al acestui mondial. Cel mai bine plătit antrenor de la acest campionat parcă și`a pierdut mințile la finalul meciului după care Rusia a plecat umilită acasă. Deși nu a câștigat niciun meci în grupa belgerienilor, n`a știut nici să atace și nici să se apere, Capello a dat dovadă de lașitate extremă când a căutat vina la arbitri.

Fost mare antrenor al anilor `90-2000, Capello e definiția eșecului de ani buni, dar continuă să păcălească lumea. Și`a bătut joc de naționala Angliei cu care a promis că va câștiga titlul mondial ca să fie și el înnobilat Sir – la fel ca legendarii Ferguson sau Alf Ramsey – dar n`a reușit nici să treacă de optimi în 2010. Acum, cu un joc depășit, s`a făcut de râs și la naționala Rusiei, unde spera să stea pe bani mulți încă 4 ani, până când Rusia va organiza Cupa Mondială. Rămâne de văzut cât îl mai suportă rușii…

Capello și`a negociat un salariu de peste 8 milioane de euro pe an, dar nu e singurul experiment pe bani mulți și ratat de la acest mondial. Pe locurile 2 și 3 in clasamentul salariilor erau Hodgson și Prandelli, dar, chiar și așa, Anglia și Italia au fost morții din Grupa Morții. 3 italieni au fost în top 10 al celor mai bine plătiți antrenori – Prandelli si Zaccheroni au avut demnitate și au plătit deja cu postul.

Și pentru că nu întotdeauna scump înseamnă și bun, remarcăm exemplul antrenorului cu cel mai mic salariu. Selecționerul Mexicului muncește pe 160.000 de euro anual, dar a terminat neînvins într`o grupă cu Brazilia, Croația și Camerun, iar povestea sa merge mai departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s