Pentru că Steaua nu e România

Daca mai era vreun metru patrat de Romania in Steaua, acela a disparut aseara. Nu exista nicio legatura intre neputinta romanismului in fotbal si succesul Stelei.

Asemanari au existat doar pana la revolutie, cand – nu-i asa? – toate erau la fel. Apoi, Steaua a ales alt drum, urmand un GPS editie limitata pe care altii nu reusesc sa puna mana.

Nici traditia lui Dinamo, nici suporterii Rapidului, nici pasiunea olteana sau banii si ambitiile altor patroni de sezon nu au putut concura vreodata cu pedigree-ul Stelei. Iar gena s-a activat si aseara. Si in tur si in retur, Steaua a demonstrat, fara sa ne putem explica de ce, ca nimeni nu putea sa faca la fel. Orice alta echipa romaneasca ar fi cedat cumva in maniera Astrei de la Copenhaga. Asa a fost mereu, Steaua e singura echipa care poate pronunta expresia coeficient UEFA.

Becali nu e un amanunt, ci un element cheie in povestea Stelei moderne

Am sperat mereu sa nu ajung sa spun asta, dar ma vad silit sa recunosc ca Becali nu e un amanunt, ci un element cheie in povestea Stelei moderne. Pe atat de injurat pe cat se crede el iubit, Becali a ales calea care i-a adus ieri Stelei 10 milioane de Euro, existenta in Europa si alti cativa ani de viata. Fanii care ii reproseaza strategia au si ei dreptate. „Pentru ca… de ce?” Pentru ca simt ca Steaua a putut tot timpul mai mult. Nu doar pentru ca a murdarit icoanele Stelei: Hagi, Lacatus si ceilalti care tindeau sa il umbreasca.

Dar diferenta dintre un geniu si un nebun e succesul. Desi faptele par uneori identice. Iar cei care nu-l suporta vor putea sa-i reproseze mai multe abia cand alte echipe romanesti se vor putea compara cu Steaua. Dar cine? Dinamo inca e in convalescenta dupa transfuzia de sange, Astra e cyborgul adus din laborator, care nu atrage tocmai pentru ca ii lipseste sufletul, iar de echipele de traditie disparute a devenit plictisitor sa vorbesti.

Si tocmai pentru ca are sange albastru – aici nu e vorba de rosu-albastru – Steaua a reusit mereu sa gaseasca in ea un salvator. Azi numele lui e Stanciu. El, copilul pus la colt de Reghe in mandatul trecut. Judecat in grup pentru ca se inhaitase cu Iancu, dar renascut cand Steaua nu mai avea un lider pe fotbal. Lideri de genul Bourceanu-topoare-topoare nu califica o echipa intr-o dubla ca Steaua – Sparta Praga.

Insa Steaua a avut mereu fotbalistii care fac diferenta. Si a stiut sa-i transfere de fiecare data.

Chiar, stiti cate echipe l-au mai vrut pe Stanciu? Niciuna! Cand vrei cu adevarat un fotbalist e imposibil sa-l pierzi pentru 10.000 sau 50.000 de euro. Pentru ca ei se transforma in titluri si in milioane. E ceea ce, de exemplu, sefii lui Dinamo n-au inteles nici la Chiriches, nici la Chipciu. Dar nici ceilalti din Romania. Si de asta Steaua nu e in Romania.

 

NB: Articol aparut pe 4 august 2016 pe http://www.sport.ro dupa Steaua – Sparta Praga 2-0. Steaua s-a calificat in play-off-ul Champions League.

http://www.sport.ro/opinii/becali-nu-e-un-amanunt-ci-un-element-cheie-in-povestea-stelei-moderne.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s