Titlu a la Cluj

Victoria controversata a CFR-ului cu Craiova a impartit tara in doua. Pe de o parte sunt rivalele CFR-ului la titlu, iar de cealalta parte e CFR si cam atat. Se intampla constant in ultimii ani ca echipa care iese campioana sa aiba parte si de arbitraje favorabile, dar CFR are un stil specific: scandalos si cu toleranta zero fata de adversare.

Subiectul „CFR – campioana fara scrupule” l-am mai atins si a fost evident inca din primele etape. Poate prea evident si prea devreme tinand cont ca miza se dubleaza din momentul in care echipele vor intra in play-off.

Oltenii au dreptul sa fie suparati dupa felul in care au pierdut cu CFR. La 0-0, arbitrul a fluierat impotriva Craiovei un penalty care nu a fost si imediat a dat o eliminare in cel mai jenant mod posibil. Asta e matematica perfecta prin care poti pierde un meci. De la 0-1 si om in minus, e aproape imposibil sa revii. Sigur ca oltenii au avut doua bare, una chiar in minutul 94, dar asta nu-l scuza cu nimic pe Comanescu, cel de care puteai sa zici ca a fost luat din caruta si pus sa conduca un bolid de curse.

Nu cred in vrajeala cu „greseli de ambele parti”. Penalty-ul primit de Craiova, chiar daca e la fel de caraghios, e incomparabil. A venit la 2-0 pentru CFR, cu Craiova in inferioritate si cand mai erau doar 10 minute de joc. Eliminarea lui Dan Petrescu iese din discutie. In primul rand ca Dan Petrescu l-a facut prost in fata pe Comanescu, lucru surprins si de camerele TV. Pe langa ca o merita, Petrescu a fost si sfidator, iar eliminarea lui nu se compara cu cea a unui jucator, mai ales cand lasa o echipa in 10 cu o ora inainte de final. NU! Comanescu nu a gresit echilibrat!

Greseala pleaca in primul rand de la delegare. Derby-ul Romaniei nu a avut parte de un arbitru FIFA, ci de un arbitru-problema care strica meciuri si nu plateste niciodata. Dimpotriva, ii este permis sa distruga fotbalul in continuare. In felul asta el isi bate joc de antrenori, jucatori, sponsori, suporteri.

Nu doar cei defavorizati ies prost, ci si invingatorii. Deac a reusit sa se faca de ras cand incerca sa il justifice pe arbitrul care a dat penalty la caderea lui. O cadere banala venita dupa un duel intre doi jucatori si nimic mai mult. Deac insusi a marturisit ca a fost tinere reciproca, dar a devenit ridicol cand a spus ca „daca nu era faultat, scapa singur spre poarta”. Si? Ei, si, maestre Ciprian Deac, daca scapai spre poarta ce? Dadeai gol? Te rog, nu te jura, ca nu mai credem in sinceritatea ta. Cuvantul tau nu mai e chiar atat de valoros!

E adevarat ca Deac isi apara interesul propriu si al echipei, dar cu ce pret! Si Dan Petrescu a simtit nevoia sa ia partea arbitrajului mizerabil spunand nici mai mult, nici mai putin ca cine nu gandeste ca arbitrul Comanescu nu se pricepe la fotbal. A incercat sa ne convinga ca oameni ca Porumboiu si Craciunescu au gresit cand au tradus greselile lui Comanescu. In paralel, la o alta televiziune, Cristi Balaj sustinea exact opusul. Asta ne-a amintit ca in trecut, pe cand arbitra, Balaj mai si gresea – cu precadere in favoarea CFR-ului. Semn ca la nevoie, poti gasi si avocati care sa te convinga ca uneori regulamentar e sa treci pe rosu, nu pe verde!

 

 

4 gânduri despre „Titlu a la Cluj

  1. Tupeu absurd la D Petrescu! Toata lumea vede cum fluierasii au reluat practica veche si fura la comanda lui Pazcany si el face pe inocentul naiv! In numai 9 etape deja au furat in cel putin 5 meciuri dar la ultimul au aratat cat de departe pot merge cu jaful, dupa manual: penalty si rosu ca sa fie siguri, ca era meci greu! Pazcany a tepuit statul si o gramada de jucatori cu insolventa si acum se intoarce la praduit din nou alaturi de talharii cu fluiere si avandu-l pe Petrescu ortac la talharie! Asta este modelul investitorului in fotbalul romanesc! Pazcany! Nu iroseste bani aiurea pe formarea de jucatori (Viitorul) sau pe transferuri (Steaua) el merge la sigur, profit maxim, cheltuiala minima!!! A bagat bani multi si a adus un antrenor cu nume D Petrescu (cunoscut ca fiind fara scrupule cand urmareste un interes), ca paravan si in spate investeste in fluierasi care sunt extrem de productivi!!! Totul sub obladuirea FRF, LPF si CCA!!! Afara cu nemernicii din fotbalul romanesc!

  2. Poate ca la Deac nu a fost penalty, dar fault a fost. Si da, daca nu era faultat, scapa singur spre poarta. Dadea sau nu gol, nu are importanta. Regulamentul e simplu: cartonas rosu. Tiago a fost foarte imprudent, trebuia sa-i dea drumul lui Deac atinci cand a intrat in careu.

  3. Nu a fost penalty nici pentru CFR nici pentru Craiova dar cei doi „cavaleri albi „cum spuneti dumneavoastra(Craciunescu si Porumboiu) sa incerce sa fie mai echidistanti mai ales Craciunescu care a inceput sa spuna ce viseaza nu ce vede iar dumnavoastra incercati sa scrieti negru pe alb nu rosu pe albastru sau poate vreti sa spuneti si cum e cu ” titluri ” a la Steaua.Poate ar trebui sa respectati mai mult munca lui Dan Petrescu care incearca sa cladeasca o echipa chiar daca uneori joaca urat si nu mai acuzati pe altii de incapacitatea celor care conduc fotbalul romanesc sa faca alegerile potrivite ( corect era ca acest meci sa fie arbitrat de o brigada FIFA) si nationala sa fie antrenata de Mircea Lucescu (poate si de asta e vinovata CFR)?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s